Grupul de <br>inițiativă

Tu pentru ce trăiești?

E normal să vrei să ai o casă. E normal să muncești ca să poți să îți întreții familia. Totuși, toate lucrurile sunt trecătoare pe pământ.
Cum ar fi, însă, ca la finalul vieții să știi că ți-ai investit resursele și eforturile în cel mai măreț proiect, care este veșnic, și anume Mireasa Domnului Isus Cristos, Biserica?
Cum ar fi ca la finalul vieții să știi că nu ai trăit doar un creștinism pasiv, nu ai fost doar un participant la un program, ci ai fost unul din cei care au muncit să pună temeliile unei biserici verticale, consumată de dorința glorificării lui Dumnezeu cu orice preț, în orice lucru? Cum ar fi ca peste câțiva ani de acum încolo, în timp ce vei vedea vieți transformate de puterea Evangheliei, să privești în spate și să știi ai avut un rol vital prin faptul că ți-ai asumat curajul și sacrificiul de a fi parte a grupului de inițiativă? Tu pentru ce trăiești?

  • Ce este grupul de inițiativă
  • Principiile grupului
  • La ce să mă aștept?
  • Cum mă pot alătura?
Ce este grupul de inițiativă

Grupul de inițiativă este format din oameni care simt chemarea lui Dumnezeu pentru a pune bazele unei noi biserici, de dragul Domnului Isus Cristos.
Membrii grupului de inițiativă sunt acei oameni care duc greul începutului unei lucrări ce va binecuvânta pe mulți. Cei care fac aceasta sunt credincioși, convinși, constanți și curajoși.
Noi înțelegem că standardul este sacrificiul cu bucurie, rugăciunea este indispensabilă și părtășia este esențială.

Principiile grupului

Toți cei care vor să fie parte a grupului de inițiativă Harvest Iași, trebuie să țină cont de câteva principii importante:
1) Din orice mediu ai veni, pentru noi e foarte important să reușești să faci o tranziție sănătoasă.
2) Inima ta trebuie să rezoneze cu viziunea grupului nostru. Va fi nevoie să fii de acord cu scopul, cu doctrina și cu valorile pe care le avem.
3) Fii pregătit să pui umărul cu bucurie la tot ceea ce presupune zidirea grupului de inițiativă, chiar dacă aceasta va presupune mult sacrificiu personal.
4) Vino înarmat cu pasiune pentru rugăciune. Plantarea unei biserici presupune multă luptă spirituală și va fi nevoie să luptăm împreună în rugăciune.

La ce să mă aștept?

Așteaptă-te la un nivel ridicat de dedicare și creștere în credință.
Noi suntem mult mai dedicați pentru calitatea ucenicului decât pentru cantitatea
ucenicilor. Vei fi provocat să te închini, să umbli și să-L slujești pe Isus în mod
activ, în vederea zidirii Bisericii Sale. În timp ce ne pregătim pentru deschiderea oficială a
bisericii, ne vom întâlni săptămânal pentru a cunoaște mai bine inima lui
Dumnezeu cu privire la biserica locală, să cunoaștem viziunea viitoarei biserici și
să legăm relații sănătoase și durabile.

Cum mă pot alătura?

Abia așteptăm să te cunoaștem! E nevoie doar să ne lași un mesaj fie pe website, pe pagina de facebook fie să ne apelezi telefonic. În cel mai scurt timp, cineva îți va răspunde și îți va oferi toate informațiile necesare.
Asigură-te că ne urmărești pagina de Facebook. Acolo vom anunța mereu zilele în care vom face prezentări de viziune, unde te vom aștepta să împărtășim mai multe detalii legate de plantarea bisericii Harvest Iași.

“El le-a zis: Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini! Rugați-L

deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul Său!”.

LUCA 10:2

 

 

This is a unique website which will require a more modern browser to work!

Please upgrade today!